CÃLUGÃRII - Pr.Arsenie Boca


•Viata monahului este lãuntricã, duhovniceascã, pe când viata în lume e înafarã. Una cu alta nu seamãnã.

•Mirenii mai vin la mãnãstire pentru rugãciune, cãlugãrii nu se mai duc în lume sã se odihneascã. Toate profesiunile au vacantã sau concediu, numai cãlugãria nu. Asa ceva ar însemna încetarea cãlugãriei.

•Cãlugãrul trebuie sã se fereascã în sufletul lui de cel ce-l iubeste, ca sã nu fie rãnit de slava desartã, precum trebuie sã se fereascã si de cei ce-l ocãrãsc, ca nu cumva poate din nepãsarea lui sã fie hulit Dumnezeu. De aceea cãlugãrii nu umblã printre oameni cu ochii pe ei, cãtând cunoscuti sau dorind sã stea de vorbã, ci îsi vãd de cale cu gândul la Dumnezeu.

•Toti cãlugãrii care pentru neapãratã trebuintã au mers prin orase au simtit trebuinta ocrotirii lui Dumnezeu. Rugãciunile celor din mãnãstire i-au însotit ca o mânã de apãrare. Un drum în lume îti face dovada statorniciei în calea cea duhovniceascã. De altfel nici nu se trimit din mãnãstire decât cei mai statornici în cãlugãrie. În ce constã primejdia? Firea omeneascã a fost asemãnatã cu câltii, patimile cu focul. Dacã te atingi cu focul, câlti fiind, patimile amortite prin înfrânare se aprind prin simpla vedere. Cãlugãrii trãiesc într-un altfel de foc al Duhului Sfânt. Acesta se stinge când se apropie de ei întinãciunea prin simturi.

•Chipul monahului a trezit întotdeauna si în tot locul mâncãrimea de limbã a mirenilor. Ei cautã oarecum fie sã defaime modul acesta de viatã, fie sã-l fericeascã pe al lor.

•Mirenii stiu toate înfrângerile cãlugãrilor, dar nu stiu niciodatã pe vreunul din sfintii care sã fi biruit el aceste înfrângeri.

•Mirenii vãd pe cãlugãri prin patimile de care sunt stãpâniti ei si nu le vine a crede cã-i cu putintã si o viatã de virtute. Virtutea e neînteleasã, ba uneori e numitã fãtãrnicie. Asa frate cãlugãre, învãluie pe oameni în dragostea ta cea din multã rugãciune si vei vedea trezindu-se în necunoscutii cu care stai de vorbã si o scânteie dumnezeiascã, pe care nu si-o pot exprima, ci numai o suspinã.

•Cãlugãrii, prin viata lor de obste, sunt o icoanã strãveche a lumii noi.

•De la asezãmântul inimii în duhul lui Dumnezeu izvorãste toatã purtarea monahului cãtre cele dinafarã, iar cele dinafarã, dupã modul cum le face, sporesc duhul celor dinlãuntru.

•Un cãlugãr trist, este un cãlugãr cu luminile stinse.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

"Aceste foi şi caiete sunt ca nişte sâmburaşi duhovniceşti pentru cei cu sufletul nevoiaş ca şi mine. Acei care sunt sătui de poame cărnoase, desigur că nu se uită la sâmburi. Dar îi rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu calce în picioare şi să piardă aceste semincioare, care sunt adunate cu sudori şi cu lacrimi, căci vor veni zile când se vor strânge de vrăjmaşi cărţile cele bune (adică poamele cele duhovniceşti) şi atunci nevoiaşii vor căuta sâmburaşii vechi şi nu vor afla."
(Sf. Ioan Iacob)

Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă;
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii;
Slavă Ţie, pentru fericirea de a simţi şi a vieţui cu Tine;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Pelerini

Muzica psaltica