Smerenia crestina, Pr. Hristofor Panaghiotis


      „Prin urmare, Adam ce este – si aici este smerenia cea mare a lui Dumnezeu – Adam ce este? E Dumnezeu, Care S-a micsorat”(Arhim. Emilianos)

      Calugarul trebuie sa se socoteasca mort inainte de moarte, ne spun Sf. Varsanufie si Ioan: „Zi gandurilor tale: eu mort sunt si zac in mormant”.

      De aceea, trebuie ca oricine bine ar face cineva sa-l faca cu smerenie, ca aceasta sa-i intareasca si sa-i sporeasca ceea ce face. Pentru ca niciodata nu stim daca ceea ce credem noi ca este bine o sa-I placa si lui Dumnezeu, deoarece: „alta este judecata lui Dumnezeu si alta judecata oamenilor”.

      „Daca suntem atenti la pacatele noastre, nu mai vedem pacatele aproapelui. A muri fata de aproapele tau inseamna a-ti aduce aminte de pacatele proprii si a nu avea grija altuia, daca-i bun sau rau. Sa nu faci rau nimanui si sa nu ai nici un gand rau pentru cineva in inima ta. Nu-l dispretui pe cel ce face rau. Nu barfi pe nimeni, ci spune: „Dumnezeu ii cunoaste pe toti”. Nu fi alaturi de cel care barfeste, nu te bucura de barfa lui, dar nici nu-l ura. Nu dusmani pe nimeni si nu tine dusmania in inima ta. Nu-l ura pe cel care-si dusmaneste aproapele. Aceasta este pacea. In toate mangaie-te cu gandul ca truda dureaza putin, iar odihna totdeauna, prin harul lui Dumnezeu – Cuvantul. Amin.”

      „Omul care a ajuns sa-si cunoasca masura neputintei lui a ajuns la desavarsirea smerenie”. (Sf. Isaac Sirul)

      „Atunci esti smerit cand, desi ai pricina sa te lauzi, te micsoreaza pe tine insuti, te smeresti, te umilesti”. (Sf. Ioan Gura de Aur)

      Sf. Maxim Marturisitorul a definit, in sinteza, virtutea ca fiind „unirea prin cunostinta a neputintei omenesti cu puterea dumnezeiasca”.

      Lucrarea smerenie este paradoxala: cu cat te smeresti mai mult, cu atat vei inaltat mai mult pe treptele sfinteniei si dimpotriva, cu cat te inalti mai mult, cu atat vei fi coborat mai in adanc.

      „Cand prin Duhul Sfant sufletul vede cat de bland si smerit e Domnul, atunci se smereste pe sine panal la capat. Si aceasta smerenie e cu totul deosebita si nimeni nu o poate descrie. Daca oamenii ar cunoaste prin Duhul Sfant ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu totii: bogatii ar dispretui bogatiile lor, savantii stiinta lor, ocarmuitorii slava si puterea lor, si toti s-ar smeri si ar trai in mare pace si iubire, si mare bucurie ar fi pe pamant. Cand sufletul se preda voii lui Dumnezeu, atunci in minte nu mai e nimic afara de Dumnezeu si sufletul sta inaintea lui Dumnezeu cu mintea curata” (Cuv. Siluan Athonitul)

      „Si cu cat inainteaza mai adanc in cunoasterea de sine, cu atat mai jos se vede pe sine si se smereste, insa mana lui Dumnezeu il inalta mereu. Iar cand se cunoaste deja pe sine, smerenia lui devine o stare fireasca si harul lui Dumnezeu isi face „moratoriu” adica isi prelungeste perioada de sedere, caci nu se primejduieste de mandrie” (Cuv. Paisie Aghioritul)

      „N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit, zice, si m-a mantuit Domnul degraba”.

      „Calul cand se afla singur i se pare ca alearga tare, dar adus in herghelie isi cunoaste neputinta sa”. (Sf. Iona Scararul)

      Cand vei suferi mult pentru o ocara sau necinste, cunoaste ca mult te-ai folosit. Fiindca slava desarta se scoate afara din tine, dupa o inteleapta iconomie, prin necinstire. (Pr. Dumitru Staniloae)

      Inaintand pe calea smereniei, omul devine mai constient de infinitatea sfinteniei si, in acelasi timp, de pacatosenia sa.

      Cel ce se ingrijeste de smerita cugetare nu are teama de sminteala sau de dispretuirea celuilalt.

      Cuv. Siluan Athonitul ne spune: „Domnul iubeste atat de mult pe om incat ii da darurile Sfantului Duh, dar pana cand sufletul se invata sa pastreze harul se chinuie mult.” [...] ”Asa este raiul Domnului. Toti vor fi in iubire si de la smerenia lui Hristos toti vor fi bucurosi sa-i vada pe ceilalti mai presus de ei insusi. Smerenia lui Hristos salasluieste in cei mici: ei sunt bucurosi ca sunt mici. Asa mi-a dat sa inteleg Domnul.”

      „Domnul este cu noi. Ce-am putea dori mai mult? Domnul l-a zidit pe om ca el sa traiasca vesnic in El si sa fie fericit, ca noi sa fim cu El si in El. Domnul vrea sa fie El Insusi cu noi si in noi. Domnul e bucuria si veselia noastra; dar cand, prin mandrie, ne departam de Domnul, atunci ne predam pe noi insine chinului: jalea, uratul si gandurile rele ne sfasie”.
„Omul mandru se teme de reprosuri, dar cel smerit, nicidecum. Cine a dobandit smerenia lui Hristos doreste totdeauna sa i se faca reprosuri, primeste cu bucurie ocarile si se intristeaza cand este laudat. Dar aceasta nu este decat primul inceput al smereniei. Cand sufletul cunoaste prin Duhul Sfant cat de bland si smerit e Domnul, atunci se vede pe sine insusi mai rau decat toti pacatosii si se bucura sa stea in gunoaie, in zdrente, ca Iov si sa vada pe oameni, in Duhul Sfant, stralucitori si asemenea lui Hristos”. (Cuv. Siluan Athonitul)

      „A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastra rusinarea fetei” (Daniel 9,7)

      Sfintii Parinti ne spun ca „mai de folos ne este noua sa ne smerim din caderi, decat sa ne mandrim din virtuti”.

      Avva Visarion: „Ori de cate ori se intampla sa fii in pace si sa nu lupti, smereste-te si mai tare, ca sa nu incepem sa ne falim cu bucurii starine si sa atragem razboiul. De multe ori, din cauza slabiciunii noastre, Dumnezeu ne cruta de razboi, ca sa nu pierim”.

      Proorocul David: „Bine imi este mie ca m-ai smerit, ca sa invat indreptarile Tale”.

      Isaia Pustnicul: Smerenia nu are limba sa vorbeasca despre semenii nostri care neglijeaza ori nesocotesc lucrarea lor sau despre cei ce gandesc raul despre altcineva. Ea nu are ochi si privire care sa ia seama la scaderile altora, nici urechi sa auda cele ce nu ii aduc vreun folos duhovnicesc. Singurul lucru pe care il cugeta, il rosteste, il vede, il aude si il arata tuturor este lipsa de desavarsire, caderile sale.

      „... unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu” (Ioan 12,26)

      In tot ce gandim, spunem sau facem, sa meditam la cuvintele Sf. Ap. Pavel: „... nu eu, ci harul lui Dumnezeu care e in mine” (1 Cor. 15,10)

      Cu cat privesti mai mult spre Dumnezeu si te aproprii de El, cu atat descoperi mai mult propria ta neputinta. Umilinta este Adevarul; aceasta inseamna sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor asa cum esti.

Curatirea inimii, Pr. Hristofor Panaghiotis



       Adevaratul crestin este cel care cu trupul este la locul de munca iar in adancul sufletului sau se afla cu mintea concentrata in inima si se roaga si mediteaza la cele ce-i sunt de folos.

       „Amintirea de Dumnezeu este mai importanta chiar decat respiratia”(Sf. Grigorie Teologul)

       „Cand vorbiti, sa aveti rugaciunea mintii, astfel incat cuvintele voastre sa fie imbracate cu putere de sus” (Gheron Iosif Athonitul)

       „Iata calea cea scurta si usoara pentru mantuire: fii ascultator, nu osandi, pazeste-ti mintea si inima de gandurile rele si gandeste-te ca toti oamenii sunt mai buni decat tine si Domnul ii iubeste. Si pentru acest gand smerit, harul Duhului Sfant va via intru tine si vei zice: Milostiv este Domnul”(Avva Siluan Athonitul)

       Daca nu ne vom smeri de buna voie, Dumnezeu va ingadui oamenilor si diavolilor sa ne smereasca fara voie.

       Daca smerindu-te, vei zice celui cu care te certi iarta-ma, vei arde cu darul Duhului Sfant pe diavoli. Iar cel ce rabda cu smerita cugetare invinuirile ce i se aduc pe nedrept, a ajuns la desavarsire si este laudat de ingeri, pentru ca nici o fapta buna nu este mai greu de savrsit ca aceasta.

       Smerita cugetare are cel care, fiind ocarat de altii pe nedrept, nu-si micsoreaza dragostea fata de ei.

       Pentru ca diavolul sa nu gaseasca mintea noastra goala si sa-si semene rautatile sale, crestinul trebuie sa aiba mintea ocupata tot timpul cu gandurile bune si sa se roage. De aceea, cautati sa va recapati inima si simplitatea de copil si sa priviti cu ochi buni si ganduri bune totul!

       „Toate sunt curate pentru cei curati”.(Sf. Ap. Pavel; Tit 1,15)

       Daca am avea dragoste dumnezeiasca sau macar dragoste fireasca omeneasca, am simti in adevar ca toti suntem frati si fii ai aceluiasi Parinte Ceresc, ne-ar durea pentru cei ce traiesc in pacat si nu ne-am sminti de viata lor pacatoasa, ci ne-am ruga pentru ei si i-am ajuta.

       „Gandurile celor drepti sunt ganduri curate...”(Proverbe 12,5)

       Dumnezeu ne descopera starea noastra sufleteasca prin aproapele nostru, in care ne reflectam ca intr-o oglinda. Daca ne mandrim, il judecam, il clevetim, il zavistuim, il uram, pe scurt avem ganduri rele fata de el, nu suntem pe calea mantuirii.

       „...dreptatea noastra, toata, ca o carpa lepadata”(Isaia 64,6)

       Sfintii Parinti zic: chiar de ai vedea cu ochii tai ceva rau, sa nu gandesti rau, ca sa nu te vatami duhovniceste.

       „Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste; iar cel ce Ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu si-l voi iubi si Eu si Ma voi arata lui” (Ioan 14,21)

       „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi va urmeaza Mie nu va umbla in intuneric” (Ioan 8,12)

       „Nu te lasa biruit de rau, ci raul cu binele biruieste-l”(Sf. Pavel; Romani 12,21)

       Nu putem noi cuprinde in sufletele noastre cata bucurie vrea Dumnezeu sa ne dea.

       Cand suntem razboiti de demoni inseamna ca noi insine luptam impotriva lor. Caci cand nu luptam impotriva lor, ne sunt prieteni, pentru ca facem prin noi insine ceea ce le place lor.

       „Unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu” (Ioan 12,26). Si vor imparati impreuna cu Tatal, cu Fiul si Duhul Sfant in veacurile nesfarsite.

       „Invatati-va dela Mine, ca sunt bland si smerit cu inima” (Matei 11,29)

       „Cine se va smeri pe sine se va inalta” (Matei 23,12)

Rugaciunea monahului


Doamne, Doamne, ceresc Tata
Eu la tine am venit,
Parasindu-le pe toate
Caci pe Tine Te-am iubit.

Eu nu am parinti, n-am rude,
De la nimeni n-am sprijin,
O fiinta n-am pe lume
Sa-mi aud-al meu suspin.

Lumea-i moarta pentru mine
Iar eu mort sunt printre vii,
In inima, Doamne Sfinte,
Numai Tu vreau ca sa fii.

Eu nu am alta dorinta
Sa Te rog sa-mi implinesti
Decat Doamne da-mi putere
Sa uit cele pamantesti.

Sa-mplinesc cu prisosinta
Tot ce-n pravila e scris
Sa nu savarsesc nimica,
Ce de Tine nu-i permis.

Sa Te rog ziua si noaptea,
Cu genunchii mei plecati,
Pentru cei in suferinta,
Pentru tara si-ai mei frati...

Mai da-mi Doamne rabdare
Ca sa pot pana-n sfarsit,
A suferi asprimea vietii
Ce Tu mi-ai oranduit.

Sa pazesc in curatie
Sarcina ce mi-am luat
Pan-la moarte sa port haina
De monah adevarat.

Fericirea cea mai mare
Pentru mine este atunci,
Cand pazesc fara cartire
Toate sfintele porunci.

Juramantul ce facut-am
Pan-la moarte vreau sa-l tin,
Pan-la moarte numai Tie
Ma voi inchina. Amin.


O zi in Manastirea Vatoped



"Aceste foi şi caiete sunt ca nişte sâmburaşi duhovniceşti pentru cei cu sufletul nevoiaş ca şi mine. Acei care sunt sătui de poame cărnoase, desigur că nu se uită la sâmburi. Dar îi rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu calce în picioare şi să piardă aceste semincioare, care sunt adunate cu sudori şi cu lacrimi, căci vor veni zile când se vor strânge de vrăjmaşi cărţile cele bune (adică poamele cele duhovniceşti) şi atunci nevoiaşii vor căuta sâmburaşii vechi şi nu vor afla."
(Sf. Ioan Iacob)

Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă;
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii;
Slavă Ţie, pentru fericirea de a simţi şi a vieţui cu Tine;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Pelerini

Muzica psaltica