Smerenia crestina, Pr. Hristofor Panaghiotis


      „Prin urmare, Adam ce este – si aici este smerenia cea mare a lui Dumnezeu – Adam ce este? E Dumnezeu, Care S-a micsorat”(Arhim. Emilianos)

      Calugarul trebuie sa se socoteasca mort inainte de moarte, ne spun Sf. Varsanufie si Ioan: „Zi gandurilor tale: eu mort sunt si zac in mormant”.

      De aceea, trebuie ca oricine bine ar face cineva sa-l faca cu smerenie, ca aceasta sa-i intareasca si sa-i sporeasca ceea ce face. Pentru ca niciodata nu stim daca ceea ce credem noi ca este bine o sa-I placa si lui Dumnezeu, deoarece: „alta este judecata lui Dumnezeu si alta judecata oamenilor”.

      „Daca suntem atenti la pacatele noastre, nu mai vedem pacatele aproapelui. A muri fata de aproapele tau inseamna a-ti aduce aminte de pacatele proprii si a nu avea grija altuia, daca-i bun sau rau. Sa nu faci rau nimanui si sa nu ai nici un gand rau pentru cineva in inima ta. Nu-l dispretui pe cel ce face rau. Nu barfi pe nimeni, ci spune: „Dumnezeu ii cunoaste pe toti”. Nu fi alaturi de cel care barfeste, nu te bucura de barfa lui, dar nici nu-l ura. Nu dusmani pe nimeni si nu tine dusmania in inima ta. Nu-l ura pe cel care-si dusmaneste aproapele. Aceasta este pacea. In toate mangaie-te cu gandul ca truda dureaza putin, iar odihna totdeauna, prin harul lui Dumnezeu – Cuvantul. Amin.”

      „Omul care a ajuns sa-si cunoasca masura neputintei lui a ajuns la desavarsirea smerenie”. (Sf. Isaac Sirul)

      „Atunci esti smerit cand, desi ai pricina sa te lauzi, te micsoreaza pe tine insuti, te smeresti, te umilesti”. (Sf. Ioan Gura de Aur)

      Sf. Maxim Marturisitorul a definit, in sinteza, virtutea ca fiind „unirea prin cunostinta a neputintei omenesti cu puterea dumnezeiasca”.

      Lucrarea smerenie este paradoxala: cu cat te smeresti mai mult, cu atat vei inaltat mai mult pe treptele sfinteniei si dimpotriva, cu cat te inalti mai mult, cu atat vei fi coborat mai in adanc.

      „Cand prin Duhul Sfant sufletul vede cat de bland si smerit e Domnul, atunci se smereste pe sine panal la capat. Si aceasta smerenie e cu totul deosebita si nimeni nu o poate descrie. Daca oamenii ar cunoaste prin Duhul Sfant ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu totii: bogatii ar dispretui bogatiile lor, savantii stiinta lor, ocarmuitorii slava si puterea lor, si toti s-ar smeri si ar trai in mare pace si iubire, si mare bucurie ar fi pe pamant. Cand sufletul se preda voii lui Dumnezeu, atunci in minte nu mai e nimic afara de Dumnezeu si sufletul sta inaintea lui Dumnezeu cu mintea curata” (Cuv. Siluan Athonitul)

      „Si cu cat inainteaza mai adanc in cunoasterea de sine, cu atat mai jos se vede pe sine si se smereste, insa mana lui Dumnezeu il inalta mereu. Iar cand se cunoaste deja pe sine, smerenia lui devine o stare fireasca si harul lui Dumnezeu isi face „moratoriu” adica isi prelungeste perioada de sedere, caci nu se primejduieste de mandrie” (Cuv. Paisie Aghioritul)

      „N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit, zice, si m-a mantuit Domnul degraba”.

      „Calul cand se afla singur i se pare ca alearga tare, dar adus in herghelie isi cunoaste neputinta sa”. (Sf. Iona Scararul)

      Cand vei suferi mult pentru o ocara sau necinste, cunoaste ca mult te-ai folosit. Fiindca slava desarta se scoate afara din tine, dupa o inteleapta iconomie, prin necinstire. (Pr. Dumitru Staniloae)

      Inaintand pe calea smereniei, omul devine mai constient de infinitatea sfinteniei si, in acelasi timp, de pacatosenia sa.

      Cel ce se ingrijeste de smerita cugetare nu are teama de sminteala sau de dispretuirea celuilalt.

      Cuv. Siluan Athonitul ne spune: „Domnul iubeste atat de mult pe om incat ii da darurile Sfantului Duh, dar pana cand sufletul se invata sa pastreze harul se chinuie mult.” [...] ”Asa este raiul Domnului. Toti vor fi in iubire si de la smerenia lui Hristos toti vor fi bucurosi sa-i vada pe ceilalti mai presus de ei insusi. Smerenia lui Hristos salasluieste in cei mici: ei sunt bucurosi ca sunt mici. Asa mi-a dat sa inteleg Domnul.”

      „Domnul este cu noi. Ce-am putea dori mai mult? Domnul l-a zidit pe om ca el sa traiasca vesnic in El si sa fie fericit, ca noi sa fim cu El si in El. Domnul vrea sa fie El Insusi cu noi si in noi. Domnul e bucuria si veselia noastra; dar cand, prin mandrie, ne departam de Domnul, atunci ne predam pe noi insine chinului: jalea, uratul si gandurile rele ne sfasie”.
„Omul mandru se teme de reprosuri, dar cel smerit, nicidecum. Cine a dobandit smerenia lui Hristos doreste totdeauna sa i se faca reprosuri, primeste cu bucurie ocarile si se intristeaza cand este laudat. Dar aceasta nu este decat primul inceput al smereniei. Cand sufletul cunoaste prin Duhul Sfant cat de bland si smerit e Domnul, atunci se vede pe sine insusi mai rau decat toti pacatosii si se bucura sa stea in gunoaie, in zdrente, ca Iov si sa vada pe oameni, in Duhul Sfant, stralucitori si asemenea lui Hristos”. (Cuv. Siluan Athonitul)

      „A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastra rusinarea fetei” (Daniel 9,7)

      Sfintii Parinti ne spun ca „mai de folos ne este noua sa ne smerim din caderi, decat sa ne mandrim din virtuti”.

      Avva Visarion: „Ori de cate ori se intampla sa fii in pace si sa nu lupti, smereste-te si mai tare, ca sa nu incepem sa ne falim cu bucurii starine si sa atragem razboiul. De multe ori, din cauza slabiciunii noastre, Dumnezeu ne cruta de razboi, ca sa nu pierim”.

      Proorocul David: „Bine imi este mie ca m-ai smerit, ca sa invat indreptarile Tale”.

      Isaia Pustnicul: Smerenia nu are limba sa vorbeasca despre semenii nostri care neglijeaza ori nesocotesc lucrarea lor sau despre cei ce gandesc raul despre altcineva. Ea nu are ochi si privire care sa ia seama la scaderile altora, nici urechi sa auda cele ce nu ii aduc vreun folos duhovnicesc. Singurul lucru pe care il cugeta, il rosteste, il vede, il aude si il arata tuturor este lipsa de desavarsire, caderile sale.

      „... unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu” (Ioan 12,26)

      In tot ce gandim, spunem sau facem, sa meditam la cuvintele Sf. Ap. Pavel: „... nu eu, ci harul lui Dumnezeu care e in mine” (1 Cor. 15,10)

      Cu cat privesti mai mult spre Dumnezeu si te aproprii de El, cu atat descoperi mai mult propria ta neputinta. Umilinta este Adevarul; aceasta inseamna sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor asa cum esti.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu


"Aceste foi şi caiete sunt ca nişte sâmburaşi duhovniceşti pentru cei cu sufletul nevoiaş ca şi mine. Acei care sunt sătui de poame cărnoase, desigur că nu se uită la sâmburi. Dar îi rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu calce în picioare şi să piardă aceste semincioare, care sunt adunate cu sudori şi cu lacrimi, căci vor veni zile când se vor strânge de vrăjmaşi cărţile cele bune (adică poamele cele duhovniceşti) şi atunci nevoiaşii vor căuta sâmburaşii vechi şi nu vor afla."
(Sf. Ioan Iacob)

Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă;
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii;
Slavă Ţie, pentru fericirea de a simţi şi a vieţui cu Tine;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Pelerini

Muzica psaltica