Chipul calugarului imbunatatit dupa Patericul egiptean


    Cuviosul Isihie Preotul ne spune in Capetele despre trezvie si virtute adresate lui Teodul ca: "Cel ce s-a lepadat de lucruri, ca, da pilda, de femeie, de bani si de cele asemenea, a facut pe omul din afara monah dar inca nu si pe cel dinlauntru. Dar cel ce s-a lepadat si de intelesurile (gandurile) patimase, acela este monah adevarat. Pe omul din afara usor il face cineva monah, daca vrea. Dar nu de putina lupta e nevoie pentru a-l face monah pe omul dinlauntru". Calugar imbunatatit este cel ce si-a facut monah pe omul dinlauntru, al carui chip tinde spre "starea barbatului desavarsit" (Ef. 4, 13). Colectia patristica de Apophtegmata Patrum ("Patericul” sau "Gherontikonul") este plina de astfel de chipuri si icoane vii ale cuviosilor monahi, din multimea carora incercam sa desprindem trasaturile esentiale care contureaza profilul unui calugar imbunatatit.

     Avva Iosif din Panefo spune ca: "Daca vrei sa te faci calugar, fa-te tot ca focul arzand", fiind cuprins de dor si dragoste de Dumnezeu, de ravna in razboiul nevazut si de inflacarare in rugaciune si in marturisirea credintei. Dupa avva Agathon, calugarul se cuvine sa fie "lucrator si luptator", iar un alt parinte cere "a fi rastignit fata de patimi si a fi gata la tot necazul pentru Dumnezeu". Intrebat fiind "Ce este monahul?", avva Ioan Colov raspunde "osteneala", adica nevointa, iar avva Zaharia, intrebat de avva Macarie "care este lucrarea monahului", ii raspunde ca "cel ce isi face sila lui intru toate- prin taierea voii- acela este monah". Prin lepadarea de lume si de sine, prin rabdarea necazurilor si acceptarea, pagubelor, monahul care s-a lasat jefuit de raufacatori trezeste in cele din urma admiratia acestora: "Cu adevarat omul lui Dumnezeu este acesta". Calugarul imbunatatit este o intruchipare a seriozitatii- despre avva Pamvo se spunea ca "niciodata nu zambea a rade fata lui" -, a umilintei si plansului, a tacerii desavarsite, a rugaciunii neincetate, a smereniei adanci si a dragostei desavarsite fata de aproapele.

     Calugarul imbunatatit este gata oricand sa intoarca si obrazul celalalt. Prin implinirea acestui cuvant al lui Hristos (Matei 5, 39), o demonizata care a palmuit un monah este vindecata de duhul necurat, iar cativa filosofi sunt tamaduiti de mandrie, marturisind despre cel ce le-a intors si celalalt obraz: "Iata, acesta este cu adevarat calugar” .

     Avva Macarie, intreband doi pustnici cum poate sa se faca calugar, primeste acest raspuns: "De nu se va lepada cineva de toate ale lumii, nu poate sa fie calugar". Lepadarea de lume ca prima conditie a urmarii lui Hristos este urmata de lepadarea de sine care se lucreaza prin ascultare si prin taierea voii. De aceea, avva Nil fericeste pe calugarul care se socoteste pe sine "lepadatura tuturor”, asemenea Sfintei Isidora care era socotita "un burete al soborului", ajungand sa "absoarba" toata necuviinta si tot dispretul celor din jur.

     Dupa Pateric, calugarul imbunatatit si-a dobandit discernamantul sau "dreapta socoteala" fiind "plin de buna mireasma a Sfantului Duh". El pune in fiecare zi "inceput bun" - cum spune avva Pimen despre avva Pior. Mancarea si batatura calugarului adevarat la praznice si in toata vremea "sunt umilinta si lacrimile", iar masura staturii duhovnicesti este a socoti "ocara ca si lauda, paguba ca si castigul, strainii ca si rudele, lipsa ca indestularea".

     Calugar imbunatatit este cel ce "nu se numara pe sine", cel ce se adanceste in isihie, cel ce acopera greseala fratelui. "Cununa calugarului este smerita cugetare”, iar "oglinda calugarului este rugaciunea". De aceea avva Pimen ne atrage atentia ca "nu este calugar cartitorul, nu este calugar razbunatorul, nu este calugar maniosul" Calugarul imbunatatit se vede pe sine "mai prejos decat toata zidirea".

    Aceasta fiind statura calugarului imbunatatit, noua nu ne ramane decat sa zicem impreuna cu avva Macarie: "Eu inca nu m-am facut calugar, dar am vazut calugari. Iertati-ma, fratilor!"

Protos. Daniil Stoenescu
(extras de pe crestinortodox.ro)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

"Aceste foi şi caiete sunt ca nişte sâmburaşi duhovniceşti pentru cei cu sufletul nevoiaş ca şi mine. Acei care sunt sătui de poame cărnoase, desigur că nu se uită la sâmburi. Dar îi rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu calce în picioare şi să piardă aceste semincioare, care sunt adunate cu sudori şi cu lacrimi, căci vor veni zile când se vor strânge de vrăjmaşi cărţile cele bune (adică poamele cele duhovniceşti) şi atunci nevoiaşii vor căuta sâmburaşii vechi şi nu vor afla."
(Sf. Ioan Iacob)

Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă;
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii;
Slavă Ţie, pentru fericirea de a simţi şi a vieţui cu Tine;
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

Pelerini

Muzica psaltica