Stihuri psalmi
Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. (2,11)***
Cuprinsu-m-au durerile morţii şi râurile fărădelegii m-au tulburat.
Durerile iadului m-au înconjurat; întâmpinatu-m-au laţurile morţii. (17,5-6)
***
Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului. (21,6)
***
Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.(22,4)
***
Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul.
( 26,20)
***
Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.
Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini. (36,4-5)
***
Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa.
Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări.
Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu.
(37,13-15)
***
Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi. (38,18)
***
Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor. (48,12)
***
Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului. (54,25)
***
Să râdă săracii şi să se veselească; cântaţi lui Dumnezeu şi viu va fi sufletul vostru! (68,36)
***
Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam; (76,5)
***
Şi-a adus aminte că trup sunt ei, suflare ce trece şi nu se mai întoarce. (77,44)
***
Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt". (81,6)
***
Merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion. (83,8)
***
Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos. (85,12)
***
Că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morii slobod. (87,3-4)
***
Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins.
Că trece viaţa noastră şi ne vom duce. (89;9,12)
***
Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu.
Doamne, când s-au înmulţit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu. (93;17,19)
***
Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut. (101-4)
***
Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au găsit; necaz şi durere am aflat
Şi numele Domnului am chemat: "O, Doamne, izbăveşte sufletul meu!" (114,3-4)
***
Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui. (115,6)
***
Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.
Mai bine este a Te încrede în Domnul, decât a Te încrede în om.
Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire.Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat. (117;6,8,14,18)
(37,13-15)
***
Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi. (38,18)
***
Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor. (48,12)
***
Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului. (54,25)
***
Să râdă săracii şi să se veselească; cântaţi lui Dumnezeu şi viu va fi sufletul vostru! (68,36)
***
Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam; (76,5)
***
Şi-a adus aminte că trup sunt ei, suflare ce trece şi nu se mai întoarce. (77,44)
***
Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt". (81,6)
***
Merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion. (83,8)
***
Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos. (85,12)
***
Că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morii slobod. (87,3-4)
***
Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins.
Că trece viaţa noastră şi ne vom duce. (89;9,12)
***
Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu.
Doamne, când s-au înmulţit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu. (93;17,19)
***
Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut. (101-4)
***
Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au găsit; necaz şi durere am aflat
Şi numele Domnului am chemat: "O, Doamne, izbăveşte sufletul meu!" (114,3-4)
***
Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui. (115,6)
***
Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.
Mai bine este a Te încrede în Domnul, decât a Te încrede în om.
Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire.Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat. (117;6,8,14,18)
Smerita cugetare, Arhim. Serafim Alexiev
„Nu acela arata smerita cugetare care se huleste pe sine insusi (jignirea adusa de noi insine lesne se rabda), ci acela care, hulit si ocarat de altul, nu-si micsoreaza dragostea lui catre el”. (Sf. Ioan Scaraul)Cel desavarsit in smerenie nu cauta pricini de a se smeri, caci el a dobandit darul smereniei, in lumina caruia se vede pe sine ca pe un om de dispretuit si ca pacatosul cel mai de pe urma.
„Nu e mare lucru ca gandul tau este la Dumnezeu! Lucru inalt este sa-ti dai seama ca esti mai prejos decat toata faptura”.
Doar smerenia este o asemenea fapta. Insa nici aceasta nu mantuieste cand este aratata. Daca socotesti ca nu o ai, atunci te vei mantui.
Smerenia crestina, Pr. Hristofor Panaghiotis
„Prin urmare, Adam ce este – si aici este smerenia cea mare a lui Dumnezeu – Adam ce este? E Dumnezeu, Care S-a micsorat”(Arhim. Emilianos)
Calugarul trebuie sa se socoteasca mort inainte de moarte, ne spun Sf. Varsanufie si Ioan: „Zi gandurilor tale: eu mort sunt si zac in mormant”.
De aceea, trebuie ca oricine bine ar face cineva sa-l faca cu smerenie, ca aceasta sa-i intareasca si sa-i sporeasca ceea ce face. Pentru ca niciodata nu stim daca ceea ce credem noi ca este bine o sa-I placa si lui Dumnezeu, deoarece: „alta este judecata lui Dumnezeu si alta judecata oamenilor”.
„Daca suntem atenti la pacatele noastre, nu mai vedem pacatele aproapelui. A muri fata de aproapele tau inseamna a-ti aduce aminte de pacatele proprii si a nu avea grija altuia, daca-i bun sau rau. Sa nu faci rau nimanui si sa nu ai nici un gand rau pentru cineva in inima ta. Nu-l dispretui pe cel ce face rau. Nu barfi pe nimeni, ci spune: „Dumnezeu ii cunoaste pe toti”. Nu fi alaturi de cel care barfeste, nu te bucura de barfa lui, dar nici nu-l ura. Nu dusmani pe nimeni si nu tine dusmania in inima ta. Nu-l ura pe cel care-si dusmaneste aproapele. Aceasta este pacea. In toate mangaie-te cu gandul ca truda dureaza putin, iar odihna totdeauna, prin harul lui Dumnezeu – Cuvantul. Amin.”
„Omul care a ajuns sa-si cunoasca masura neputintei lui a ajuns la desavarsirea smerenie”. (Sf. Isaac Sirul)
„Atunci esti smerit cand, desi ai pricina sa te lauzi, te micsoreaza pe tine insuti, te smeresti, te umilesti”. (Sf. Ioan Gura de Aur)
Sf. Maxim Marturisitorul a definit, in sinteza, virtutea ca fiind „unirea prin cunostinta a neputintei omenesti cu puterea dumnezeiasca”.
Lucrarea smerenie este paradoxala: cu cat te smeresti mai mult, cu atat vei inaltat mai mult pe treptele sfinteniei si dimpotriva, cu cat te inalti mai mult, cu atat vei fi coborat mai in adanc.
„Cand prin Duhul Sfant sufletul vede cat de bland si smerit e Domnul, atunci se smereste pe sine panal la capat. Si aceasta smerenie e cu totul deosebita si nimeni nu o poate descrie. Daca oamenii ar cunoaste prin Duhul Sfant ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu totii: bogatii ar dispretui bogatiile lor, savantii stiinta lor, ocarmuitorii slava si puterea lor, si toti s-ar smeri si ar trai in mare pace si iubire, si mare bucurie ar fi pe pamant. Cand sufletul se preda voii lui Dumnezeu, atunci in minte nu mai e nimic afara de Dumnezeu si sufletul sta inaintea lui Dumnezeu cu mintea curata” (Cuv. Siluan Athonitul)
„Si cu cat inainteaza mai adanc in cunoasterea de sine, cu atat mai jos se vede pe sine si se smereste, insa mana lui Dumnezeu il inalta mereu. Iar cand se cunoaste deja pe sine, smerenia lui devine o stare fireasca si harul lui Dumnezeu isi face „moratoriu” adica isi prelungeste perioada de sedere, caci nu se primejduieste de mandrie” (Cuv. Paisie Aghioritul)
„N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit, zice, si m-a mantuit Domnul degraba”.
„Calul cand se afla singur i se pare ca alearga tare, dar adus in herghelie isi cunoaste neputinta sa”. (Sf. Iona Scararul)
Cand vei suferi mult pentru o ocara sau necinste, cunoaste ca mult te-ai folosit. Fiindca slava desarta se scoate afara din tine, dupa o inteleapta iconomie, prin necinstire. (Pr. Dumitru Staniloae)
Inaintand pe calea smereniei, omul devine mai constient de infinitatea sfinteniei si, in acelasi timp, de pacatosenia sa.
Cel ce se ingrijeste de smerita cugetare nu are teama de sminteala sau de dispretuirea celuilalt.
Cuv. Siluan Athonitul ne spune: „Domnul iubeste atat de mult pe om incat ii da darurile Sfantului Duh, dar pana cand sufletul se invata sa pastreze harul se chinuie mult.” [...] ”Asa este raiul Domnului. Toti vor fi in iubire si de la smerenia lui Hristos toti vor fi bucurosi sa-i vada pe ceilalti mai presus de ei insusi. Smerenia lui Hristos salasluieste in cei mici: ei sunt bucurosi ca sunt mici. Asa mi-a dat sa inteleg Domnul.”
„Domnul este cu noi. Ce-am putea dori mai mult? Domnul l-a zidit pe om ca el sa traiasca vesnic in El si sa fie fericit, ca noi sa fim cu El si in El. Domnul vrea sa fie El Insusi cu noi si in noi. Domnul e bucuria si veselia noastra; dar cand, prin mandrie, ne departam de Domnul, atunci ne predam pe noi insine chinului: jalea, uratul si gandurile rele ne sfasie”.
„Omul mandru se teme de reprosuri, dar cel smerit, nicidecum. Cine a dobandit smerenia lui Hristos doreste totdeauna sa i se faca reprosuri, primeste cu bucurie ocarile si se intristeaza cand este laudat. Dar aceasta nu este decat primul inceput al smereniei. Cand sufletul cunoaste prin Duhul Sfant cat de bland si smerit e Domnul, atunci se vede pe sine insusi mai rau decat toti pacatosii si se bucura sa stea in gunoaie, in zdrente, ca Iov si sa vada pe oameni, in Duhul Sfant, stralucitori si asemenea lui Hristos”. (Cuv. Siluan Athonitul)
„A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastra rusinarea fetei” (Daniel 9,7)
Calugarul trebuie sa se socoteasca mort inainte de moarte, ne spun Sf. Varsanufie si Ioan: „Zi gandurilor tale: eu mort sunt si zac in mormant”.
De aceea, trebuie ca oricine bine ar face cineva sa-l faca cu smerenie, ca aceasta sa-i intareasca si sa-i sporeasca ceea ce face. Pentru ca niciodata nu stim daca ceea ce credem noi ca este bine o sa-I placa si lui Dumnezeu, deoarece: „alta este judecata lui Dumnezeu si alta judecata oamenilor”.
„Daca suntem atenti la pacatele noastre, nu mai vedem pacatele aproapelui. A muri fata de aproapele tau inseamna a-ti aduce aminte de pacatele proprii si a nu avea grija altuia, daca-i bun sau rau. Sa nu faci rau nimanui si sa nu ai nici un gand rau pentru cineva in inima ta. Nu-l dispretui pe cel ce face rau. Nu barfi pe nimeni, ci spune: „Dumnezeu ii cunoaste pe toti”. Nu fi alaturi de cel care barfeste, nu te bucura de barfa lui, dar nici nu-l ura. Nu dusmani pe nimeni si nu tine dusmania in inima ta. Nu-l ura pe cel care-si dusmaneste aproapele. Aceasta este pacea. In toate mangaie-te cu gandul ca truda dureaza putin, iar odihna totdeauna, prin harul lui Dumnezeu – Cuvantul. Amin.”
„Omul care a ajuns sa-si cunoasca masura neputintei lui a ajuns la desavarsirea smerenie”. (Sf. Isaac Sirul)
„Atunci esti smerit cand, desi ai pricina sa te lauzi, te micsoreaza pe tine insuti, te smeresti, te umilesti”. (Sf. Ioan Gura de Aur)
Sf. Maxim Marturisitorul a definit, in sinteza, virtutea ca fiind „unirea prin cunostinta a neputintei omenesti cu puterea dumnezeiasca”.
Lucrarea smerenie este paradoxala: cu cat te smeresti mai mult, cu atat vei inaltat mai mult pe treptele sfinteniei si dimpotriva, cu cat te inalti mai mult, cu atat vei fi coborat mai in adanc.
„Cand prin Duhul Sfant sufletul vede cat de bland si smerit e Domnul, atunci se smereste pe sine panal la capat. Si aceasta smerenie e cu totul deosebita si nimeni nu o poate descrie. Daca oamenii ar cunoaste prin Duhul Sfant ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu totii: bogatii ar dispretui bogatiile lor, savantii stiinta lor, ocarmuitorii slava si puterea lor, si toti s-ar smeri si ar trai in mare pace si iubire, si mare bucurie ar fi pe pamant. Cand sufletul se preda voii lui Dumnezeu, atunci in minte nu mai e nimic afara de Dumnezeu si sufletul sta inaintea lui Dumnezeu cu mintea curata” (Cuv. Siluan Athonitul)
„Si cu cat inainteaza mai adanc in cunoasterea de sine, cu atat mai jos se vede pe sine si se smereste, insa mana lui Dumnezeu il inalta mereu. Iar cand se cunoaste deja pe sine, smerenia lui devine o stare fireasca si harul lui Dumnezeu isi face „moratoriu” adica isi prelungeste perioada de sedere, caci nu se primejduieste de mandrie” (Cuv. Paisie Aghioritul)
„N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit, zice, si m-a mantuit Domnul degraba”.
„Calul cand se afla singur i se pare ca alearga tare, dar adus in herghelie isi cunoaste neputinta sa”. (Sf. Iona Scararul)
Cand vei suferi mult pentru o ocara sau necinste, cunoaste ca mult te-ai folosit. Fiindca slava desarta se scoate afara din tine, dupa o inteleapta iconomie, prin necinstire. (Pr. Dumitru Staniloae)
Inaintand pe calea smereniei, omul devine mai constient de infinitatea sfinteniei si, in acelasi timp, de pacatosenia sa.
Cel ce se ingrijeste de smerita cugetare nu are teama de sminteala sau de dispretuirea celuilalt.
Cuv. Siluan Athonitul ne spune: „Domnul iubeste atat de mult pe om incat ii da darurile Sfantului Duh, dar pana cand sufletul se invata sa pastreze harul se chinuie mult.” [...] ”Asa este raiul Domnului. Toti vor fi in iubire si de la smerenia lui Hristos toti vor fi bucurosi sa-i vada pe ceilalti mai presus de ei insusi. Smerenia lui Hristos salasluieste in cei mici: ei sunt bucurosi ca sunt mici. Asa mi-a dat sa inteleg Domnul.”
„Domnul este cu noi. Ce-am putea dori mai mult? Domnul l-a zidit pe om ca el sa traiasca vesnic in El si sa fie fericit, ca noi sa fim cu El si in El. Domnul vrea sa fie El Insusi cu noi si in noi. Domnul e bucuria si veselia noastra; dar cand, prin mandrie, ne departam de Domnul, atunci ne predam pe noi insine chinului: jalea, uratul si gandurile rele ne sfasie”.
„Omul mandru se teme de reprosuri, dar cel smerit, nicidecum. Cine a dobandit smerenia lui Hristos doreste totdeauna sa i se faca reprosuri, primeste cu bucurie ocarile si se intristeaza cand este laudat. Dar aceasta nu este decat primul inceput al smereniei. Cand sufletul cunoaste prin Duhul Sfant cat de bland si smerit e Domnul, atunci se vede pe sine insusi mai rau decat toti pacatosii si se bucura sa stea in gunoaie, in zdrente, ca Iov si sa vada pe oameni, in Duhul Sfant, stralucitori si asemenea lui Hristos”. (Cuv. Siluan Athonitul)
„A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastra rusinarea fetei” (Daniel 9,7)
Sfintii Parinti ne spun ca „mai de folos ne este noua sa ne smerim din caderi, decat sa ne mandrim din virtuti”.
Avva Visarion: „Ori de cate ori se intampla sa fii in pace si sa nu lupti, smereste-te si mai tare, ca sa nu incepem sa ne falim cu bucurii starine si sa atragem razboiul. De multe ori, din cauza slabiciunii noastre, Dumnezeu ne cruta de razboi, ca sa nu pierim”.
Proorocul David: „Bine imi este mie ca m-ai smerit, ca sa invat indreptarile Tale”.
Isaia Pustnicul: Smerenia nu are limba sa vorbeasca despre semenii nostri care neglijeaza ori nesocotesc lucrarea lor sau despre cei ce gandesc raul despre altcineva. Ea nu are ochi si privire care sa ia seama la scaderile altora, nici urechi sa auda cele ce nu ii aduc vreun folos duhovnicesc. Singurul lucru pe care il cugeta, il rosteste, il vede, il aude si il arata tuturor este lipsa de desavarsire, caderile sale.
„... unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu” (Ioan 12,26)
In tot ce gandim, spunem sau facem, sa meditam la cuvintele Sf. Ap. Pavel: „... nu eu, ci harul lui Dumnezeu care e in mine” (1 Cor. 15,10)
Cu cat privesti mai mult spre Dumnezeu si te aproprii de El, cu atat descoperi mai mult propria ta neputinta. Umilinta este Adevarul; aceasta inseamna sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor asa cum esti.
